De ce elementele de fixare vizibile nu pot demonstra că a fost utilizată o cerință de cuplu sau un proces controlat de strângere.
Ce arată de fapt un element de fixare
Prezența unui șurub, bolț, piuliță sau a unui element de fixare similar arată că structura vizibilă include o îmbinare mecanică. Prin ea însăși, nu dovedește că la asamblare s-a utilizat un cuplu specificat, o unealtă calibrată, o anumită secvență de strângere sau un control al procesului înregistrat. Doar aspectul exterior nu poate dezvălui nici dacă a existat o cerință, dacă aceasta a fost respectată sau dacă îmbinarea finalizată a îndeplinit criteriile sale de acceptare.
Dovezi necesare pentru susținerea unei afirmații privind controlul cuplului
O afirmație care poate fi susținută începe cu specificația de asamblare pentru SKU-ul sau configurația exactă. Documentul respectiv ar trebui să identifice elementul de fixare relevant, cerința-țintă sau intervalul permis, metoda de strângere și orice secvență sau excepție. Înregistrările execuției la nivel de lot pot arăta apoi dacă procesul a fost efectuat pentru unitățile sau lotul în cauză. Identificarea uneltei și înregistrările aplicabile de calibrare sau verificare ajută la stabilirea faptului că sistemul de măsurare era adecvat în momentul utilizării.
Aceste înregistrări răspund la întrebări diferite și nu ar trebui reduse la una singură. Un desen sau o instrucțiune de lucru poate stabili cerința. O înregistrare de producție poate documenta execuția. O înregistrare a uneltei poate susține încrederea în echipamentul utilizat. Niciunul dintre aceste elemente nu ar trebui dedus exclusiv dintr-o fotografie a unui element de fixare asamblat.
Mențineți în limite concluziile bazate pe eșantionare
Dacă se efectuează verificări ale cuplului sau îmbinării pe eșantioane, planul de eșantionare, identitatea lotului, metoda de selecție, regula de acceptare și rezultatul ar trebui să însoțească concluzia. NIST/SEMATECH e-Handbook of Statistical Methods explică faptul că eșantionarea pentru acceptare este utilizată în principal pentru a decide dacă un lot este probabil acceptabil, nu pentru a estima calitatea întregului lot. Prin urmare, un rezultat admis al eșantionului susține doar decizia definită pentru lot în cadrul acelui plan.
În lipsa înregistrărilor specifice produsului privind procesul și lotul, formularea exactă se limitează la faptul observabil că este prezent un element de fixare. Aceasta nu ar trebui extinsă într-o afirmație că SEWARD a utilizat controlul cuplului, echipamente calibrate sau o anumită metodă de asamblare.